duminică, 15 noiembrie 2009

Herculane!!!!


Nu am mai fost de mult la Herculane. Abia asteptam sa se indrepte putin vremea, dupa o saptamana in care a plouat foarte mult si sa merg, sa simt iarasi mirosul de Herculane, sa catar ceva si sa dorm, asa cum doar acolo dorm (extrem de bine!!).
Asa ca reusesc sa imi iau liber de la lucru pentru weekend si planul e sa mergem eu, Mardale, Andrei P si Coco cu o masina si cu bus-ul lui Duba: el (Duba), Ceasca, Tomi si Sandel.
Sambata dimineata Mardale ma ia pe mine primul, apoi Coco iar Andrei ramane in oras cu treaba in urma unui accident de masina intamplat chiar de dimineata. Nimic grav, insa birocratia... Pana la urma primeste masina de la taica-sau (i s-a facut mila de el probabil, cand a vazut cata tristete i-a provocat gandul de a nu merge la Herc) si vine si el in urma noastra.
Pe cand sa ajungem in Herculane il sunam pe Ceasca sa vedem care le sunt planurile pentru ziua aia si aflam ca in urma unor calcule mai detaliate de rentabilitate si eficienta in catarat echipa cealalata a ales sa mearga la Lipova !!!??? Nu prea am inteles noi cum au ajuns la rezultatul asta dar, in fine..

Ajunsi in Herculane ne intalnim cu Marcus (proaspat intors din Nepal, de la o tura in jurul Annapurnei si alte cele) si cu Mitrut si intre timp ajunge si Andrei.
Planurile le facem repede asa ca Coco merge la km 9 unde vrea sa incheie socotelile cu 'Doi dintre voi' si eu cu Mardale, Marcus si Andrei urcam spre Surplomba. De la jumatea drumului ne dam seama ca e apa peste tot in trasee si ne intoarcem spre Faleza (o paranteza, pentru mine e greu de inteles de ce e 'Faleza', cand toate sunt faleze defapt...) unde ne intalnim si cu Romeo Chira, venit din Cluj.
Vremea e excelenta, poate chiar prea cald obisnuit fiind cu temperaturile scazute de la Fontainebleau. Merg cu Andrei sa ne incalzim pe Clandestino si Sarpele de Foc. Doua trasee foarte frumoase, pe un tanc izolat, lungi, de fata cazuta, prize mari, am concluzionat amandoi ca ambele sunt trasee de 5 stele. Pe Clandestino m-am dat de 2 ori iar pe Sarpe in pas nu am reusit sa fac miscarile din prima, la vedere. Ma simteam incordat si oarecum stangaci. E clar ca mi-am iesit din mana (sau din picior, defapt) pe stilul asta de trasee, de fata. Nu m-am mai dat demult pe genul asta si se simte. As vrea sa remediez asta...
Abia acum ne dam seama ca ziua e pe sfarsite asa ca Andrei apuca doar sa incerce putin miscarile de intrare in Thin Ice si trebuie sa coboram deja.
Seara se incheie cu foc, ouzo, ceva narghilea si povesti, top-uri si clasificari ale noilor cataratori si cataratoare din Timisoara. Aici la detalii nu mai intru.

Dimineata si ploua marunt.
Coco e convins ca azi e ziua in care o sa ii iasa traseul (ca ar putea sa ii iasa, nu il contrazic) dar mai ales ca prizele si in special priza scursa de la iesire nu e uda si ca poate fi tinuta in conditiile astea (aici eu zic ca viseaza). El merge la traseu si noi recurgem la planul B: mergem pana la o faleza noua, sa vedem care e potentialul de trasee. Eu ma uit demult la faleza aia si visez o faleza a viitorului in Herculane, surplombe cu coloane si gauri, ...o adevarata Ceuse, sau Gorges du Loup sau.... defapt sunt convins ca e asa si va urma doar confirmarea si eventual intrecerea asteptarilor. Adopt intru-totul si vorbele lui Kobe : " am gasit-o. A fost dintotdeauna aici..." si ................................M-A DEZAMAGIT!


Coco se pare ca a avut dreptate, priza era intr-adevar uscata, dar nu a fost sa fie...de data asta.

joi, 5 noiembrie 2009

De la stanca la panou...

De obicei dupa o perioada mai lunga cand ma dau exclusiv la stanca, cand ajung inapoi in oras si la panou, motivatia sa ma dau pe plastic imi scade foarte mult. Parca nu vad nimic interesant si parca nu pot sa fac nimic. Desi stiu ca imi place, stiu ce simt in general pe panou, e ceva ce chiar imi place, dar acum nu.

Pentru mine panoul de cele mai multe ori nu e o forma de antrenament pentru stanca (poate si pentru ca am iesit prea putin la stanca pana acum) ci il simt pur si simplu ca o forma de catarare care o cunosc destul de bine si imi face placere. In primul rand imi place cand am multe posibilitati (unghiuri si inclinatii ale panoului), cand am prize multe si variate dar in special scurse si pot sa imi setez trasee dupa bunul plac. E extraordinar sa ai si cu cine sa te dai, cineva cu multa viziune si pasiune pentru trasee, pentru bouldering. Asta mi s-a intamplat mai rar...

Insa culmea satisfactiei la panou pentru mine e sa ai panoul gol, multe prize faine la indemana si sa setezi trasee (pentru concursuri, in general). Esti in lumea miscarilor, esti liber si incerci sa creezi, sa scoti la iveala miscari pe care apoi le dai altora, ii 'obligi' pe altii sa le faca. Asta imi place. Si imi place si dificultatea.

Zilele trecute am dat peste niste filmulete care mi-au mai crescut nivelul motivatiei.
Unul e despre povestea lui Rich Simpsons si Action Directe : http://vimeo.com/6848413
Si celalalt e un traseu de bouldering (sau poate de escalada fara coarda, fiind atat de lung) in Australia http://photos.jameskassay.com/Videos/Bouldering/4971213_4zpMG

Nu am uitat de restul povestilor de la Fontainebleau dar se pare ca lipsa de motivatie e si aici.
Insa vine ea...

Si inca un lucru! Rares Manea a castigat, de fapt noi toti cei care am votat am castigat pentru Rares la campania BRD - "Cautam Oameni Mari" sansa de a participa la Mondialele de schi-alpinism de la Andorra. A fost un exemplu frumos de mobilizare si sustinere a comunitatii de cataratori, alpinisti, schiori.
E o sansa frumoasa pentru Rares care cu siguranta va avea mult de muncit de acum pentru ea.

http://www.cautamoamenimari.ro/castigatori.php