joi, 21 ianuarie 2010

Retezat - ianuarie 2010

Foto: Eugen Andrei

A fost prima iesire de iarna sezonul asta. Din Timisoara am plecat catre Retezat foarte multi la care s-au mai alaturat aradeni si caransebeseni. In total peste 25 de persoane.
Eu am zis ca asta e efectul crizei economice. In ultima vreme iesirile sunt cu tot mai multi oameni si oameni pe care rar ii vad sa se alature 'grupului mare'. De obicei, in anii trecuti se mergea in mai multe grupuri mici, lumea era mai individualista si se intampla sa ne intalnim la Herculane sau Retezat fara sa stim unii de altii. Lumea era ocupata sa castige bani. Acum, eu unul am simtit un spirit comunitar, cum am mai simtit acum 5-6 ani cand inca mergeam la Herculane cu trenul si abia aveam loc sa ne urcam in acceleratul de duminica seara spre Timisoara.

M-am bucurat mult sa aud ca vine si Zsolt. Cu el am inceput eu sa vad ce e alpinismul si turele cu el au formatat partea din mine care vrea sa isi zica alpinist. A fost ca si educatia de acasa, cei 7 ani in care inveti si devii mare parte din ce urmeaza sa fii.
Desi nu stiam ce planuri are, imi doream sa cataram impreuna. Oricum, planul de acasa intocmit cu Radu a fost sa cataram cat mai mult in peretele Bucurei. Pana la urma s-a facut ca sa mergem impreuna spre perete si pana sa ne echipam noi, cand ajungem la baza traseului Zsolt era gata si pregatit sa i-o dea in sus, de unul singur. Propun sa facem o echipa de trei si ma bucur ca s-a aprobat. Asa ca scot semicorzile, ne legam si Radu porneste pe prima bucata. Apoi tot Radu, si pe lungimile mai tari tot Radu. Ma bucur ca a mers el tot traseul cap. Stiam ca isi doreste asta, eu si cu Zsolt mai facusem traseul de cateva ori si asa am avut ocazia sa mai depanam amintiri, in regrupari. Am vorbit despre vremuri trecute, trasee, planuri, job, parinti, viata, Dumnezeu...

Traseul de sambata a fost Hornul Negru (sau Hornul Mare!?...). Desi am inteles ca la baza lui, pe timp de vara poti gasi o placuta pe care scrie Tr. Furcile, eu asa l-am cunoscut ca si Hornul Mare si asa ramane deocamdata. Iar duminica a fost traseul Furcile.
Desi sceptici din cauza zapezii viscolite, totusi conditiile pe valcel au fost bune si a fost o adevarata placere sa urcam, nelegati toti trei pana in mica sa de unde urmeaza traversarea expusa. Acolo ne-am legat intr-o semicoarda, eu am plecat pe traverseu, inotat in zapada foarte mare, dezgropat fisurile unde stiam ce friend intra si am ajuns in al doilea valcel. De acolo Zsolt pana sus ca sa iesim pe creasta si sa fim luati in plin de rafalele de vant. Inca o lungime si ajungem la loc sigur. E mare lucru sa ajungi sa strangi mana coechipierului, sus, dupa ce ai terminat traseul si ai trecut prin niste momente extraordinare. E un moment care spune multe despre ce inseamna alpinismul... Oricum, eu asa am invatat, de la Zsolt.

Un filmulet ediatat de Radu, cu o erata: Zsolt, nu Szolt.



Asta a fost prima iesire. Sper sa urmeze inca cateva si sa ajungem si la Muchia Mare.

Un comentariu: